Acesta este programul de guvernare, așa cum apare în chinezescul din Kogălniceanu, dar și în fapt.
Cei care plătesc primii, dar nu vor acoperi în niciun fel deficitul sunt pensionarii cu pensii peste 4.000 de lei, și cei aflați în concediu medical. Asta deși s-a mai luptat și Marcel Ciolacu cu plaga asta a bolnavilor, dar nu a reușit să producă nicio cifră care să valideze ipoteza sa. Cea că din concediile medicale e statul mai sărac.
Celelalte măsuri sunt împotriva persoanelor cu handicap, personalului medical și profesorilor. Plus reluarea luptei închipuite cu asistații social.
Ca să fii profesor bun nu te dai jos din pat și te duci la școală, stai 3 ore și apoi te întorci la plajă. Te pregătești, studiezi, citești, mergi la cursuri, adaptezi, faci exerciții, teste, le corectezi, faci multe în afară de a intra pe ușă cu catalogul. Vorbesc de profesorii pe care îi știu, de cei pe care ni-i dorim. Să-i ții legați la școală, cu nimic decât o cancelarie nu o să ne ducă-n fericire-n sus, nu o să ne așeze în PISA, ci o să-i transforme în deținuți cu exces de flori de trei ori pe an.
Ce treabă are personalul cu datoriile? Infirmiera și medicul sunt cei care au băut banii și spirtul?
Ce înseamnă creșterea exagerată a persoanelor cu ajutor de handicap? Că eu știu doar oameni cu handicap emoțional și ăștia nu primesc ajutor, dar mi-ar plăcea și o cifră.
Știu că mulți dintre dumneavoastră respirați oarecum ușurați. N-am fost noi nici de data aceasta. Ideea e că niciuna dintre aceste marote nu vor acoperi deficitul și vom ajunge într-o situație în care măsurile vor fi mai bruște și mai rele. În plus, aceste categorii înșirate de mine mai sus vor bubui sub nedreptate.
Asta e de la anul, după ce vorbim cu băncile, a spus Alexandru Nazare, noul ministru de Finanțe. Pe mine mă bucură dialogul social. Să fie la toată lumea. Potrivit acestui document, toată lumea, dar nu pensionarii, bolnavii și profesorii.
O altă veste bună este că nici vorbă să se taie subvenția de la partide. Banii noștri merg la partide, apoi pe ascuns la unele instituții media, și avem și pace socială. Adică nu se aud criticile.
Digi24 mai are puțin și face lucruri interzise de legislația audiovizuală cu Dragoș Anastasiu, cel de-al cincilea vicepremier, prietenul interlopului Nicu Gheară și furnizorul din turism care a primit cea mai mare amendă pentru cartelizare. Aproape 5.400.000 de lei.
Guvernul arată cum s-a tot discutat peste weekend. Rămân câteva personaje toxice, fie prin puterea lor, ca Neacșu și Predoiu, fie prin faptul că sunt doar niște proxy de interese, ca la Agricultură, unde e omul lui nea Paul Stănescu, sau Ivan, copilul de mingi al baronul PSD de la Bistrița Năsăud, aflat la a treia poziție de ministru, în calitatea sa de sociolog. Sunt câteva nume noi, curățele, dar aflate în curs de calificare la locul de muncă.
Sunt două femei, amândouă de la USR, una cu o legătură cu portofoliul, alta fără, dar se numără. Ciprian Necula remarca în Hotnews că Florin Manole este primul rom din istoria României care ajunge ministru. Este primul și ultimul pentru multă vreme, având în vedere că nu mai există niciun rom în conducerea sau măcar eșalonul doi al vreunui partid. Manole e ministru nu pentru că e rom, ci pentru că e un pesedist care a crescut în partid de la rom la pesedist. E o chestie de abilități personale, nu de etnie.
Guvernul va depune jurământul luni seară, de la 21.00. Nu era timp să ne gândim prea mult. Țara așteaptă rezultate, blabla, blabla, fle-fle-fle.
O să ne vedem de concedii și apoi vedem noi. ECOFIN - 15 octombrie 2025, termenul limită pentru ca România să ia măsuri eficiente şi să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv. Acestea nu sunt.
Termin căderea asta nervoasă cu o observație. Nu doar faptul că presa va primi bani pe sub mână va afecta responsabilitatea guvernului, ci și faptul că fiind toate partidele pro-europene în același loc, vor evita măcar la început să se critice.
Am auzit-o astăzi pe Diana Stoica, de la USR, care strigă și când nu e de strigat, ridicând liniștită din umeri la nominalizarea PSD la CCR. Zvonul s-a îndeplinit. Busuioc de la Curtea de Conturi, una dintre cele mai mari găuri negre de bani publici, e nominalizat. Dar nu criticăm, că suntem colegi, ne avem ca oamenii.
De pe front. Bullet cu bullet.
Donald Trump a anunțat un succes al bombardamentelor asupra facilităților nucleare.
Adevărul e că nimeni nu știe dacă ele au fost afectate serios sau nu, pentru că ce era important era în niște buncăre, nu la suprafață. Vorbim de centrifugele care ajută la îmbogățirea uraniului. Chiar și în cazul în care acestea au fost afectate, e posibil să fie doar întârziate cu un an, doi, trei.
Există un entuziasm cu privire la eventuala schimbare de regim, acum că a spus-o și Trump, deși nuanțată astăzi, și uciderea lui Khameini. Dar nimeni nu garantează că în locul său nu va veni un nebun, care îi va continua munca de asuprire și construcția nucleară.
Ce e clar e că în tot acest schimb de focuri, răniți nevinovați, și declarații, iranienii își doresc răzbunarea, iar cea mai ușoară e cea economică.
atacarea navelor care trec prin Marea Roșie, pentru că houthi la asta folosesc,
închiderea strâmtorii Hormuz, prin care trece 20% din petrolul mondial. O închid cu mine care explodează, dacă trece ceva.
Alminteri, răspunsul terorist împotriva SUA poate însemna de la atacat baze și ambasade americane din proximitate, cum ar fi Irak, Qatar, Arabia Saudită până la nenorociri mai mari, pentru că Iranul e un mare sponsor de terorism.
Putin spune că ce au făcut americanii e agresiune absolut neprovocată și nu are niciun temei și nicio justificare. Altfel, noi atacuri asupra Kievului au omorât 15 civili și în Gaza se moare de foame. Dacă nu foame și glonț.
Dacă n-aș ști că oamenii ăia nu se omoară după turiști, m-aș duce repede la Veneția. Acolo se însoară săptămâna asta Jeff Bezos, fondatorul Amazon, distrugătorul Washington Post, și alte cele. Localnicii sunt furioși că el și invitații lui bogați vor devasta orașul. Cu avioane private, cu blocat, cu de toate. Au protestat și au pus bannere peste tot. Bezos a dat un milion primăriei, ar fi luat 80% din sarmale și paste de la vânzătorii locali, dar chiar și așa, oamenii vor orașul pentru ei, nu ca țarc de joacă pentru bogați. Desigur, când văd rochii, vi le aduc, cu toată empatia.
Suplimente de informații.
O poveste frumoasă, de tipul celor pe care le pun duminica la PressOne, dar n-am prins acum. Cum au construit The Greatful Dead internetul. But the Dead shaped far more than rock, psychedelia and '60s drug culture. Thanks to a group of music-loving tech enthusiasts, the Dead popularised what some call first real online community. Generations later, the ideas formed in this pioneering digital space still reverberate through our daily lives.
Cât de bun e un măr pe zi. Asta e pentru dumneavoastră, că eu aștept articolul cu un kilogram de vișine.
Și ceva foarte frumos, fără emoții, doar știință.
Cel mai probabil ați aflat deja că la Două Bufnițe, librăria independentă emblematică din Timișoara, se închide. Vânzarea de carte nu e o afacere în România. Interviul din Cultura la Dubă linkuit explică și de ce. Aș vrea să știți și de la mine că puteți ajuta la lichidarea stocului de carte, în așa fel încât oamenii care timp de mulți ani au susținut cultura să nu iasă foarte mult în pierdere. Cumpărați un card și oamenii vă trimit niște cărți alese de ei.
Moartă, coaptă mâine am și recomandări.
A.R. Ammons. Mulțumesc, pe curând.
Am comandat bufnițele :)
Mulțumim!
Dăm și la prieteni, numai că-s puțini.
Merg să văd cărțile.
Mulțumim